Polonia vrea ca Uniunea Europeană să revizuiească acordul cotelor obligatorii de refugați

Publicat: 23 11. 2015, 20:25
Foto: kyivpost.com

Noul executiv al Poloniei a declarat luni că atacurile teroriste din Paris demonstrează necesitatea de revizuire a acordului UE care privește redistribuirea refugiaților între țările care fac parte din blocul comunitar pe baza unor cote obligatorii.

Printre sutele de mii de oameni care au ajuns în Europa în ultimele luni, între care și o persoană al cărei pașaport a fost găsit la unul dintre locurile care au fost vizate de atentatele teroriste de la Paris. Autoritățile cred că bărbatul ar fi călătorult împreună cu un altul, care s-a aruncat în aer în apropierea stadionului Stade de France, potrivit Reuters.

Fostul executiv al Poloniei, de centru-dreapta, a sprijinit acordul în luna septembrie, însă noul guvern, care a fost format la începutul lunii noiembrie de Partidul Lege și Justiție (PIS) și care este conservator, vrea modificarea poziției statului polonez față de acest sistem.

”După Paris, situația s-a schimbat. Vom propune să ne așezăm la masă și să ne gândim dacă soluțiile care au fost propuse sunt bune. Din punctul nostru de vedere, nu suntem pregătiți să acceptăm aceste cote de refugiați”, a spus Beta Szydlo, noul Prim-ministru al Poloniei.

 Polonia s-a distanțat de poziția Ungariei, Slovaciei și Cehiei. Cele trei state nu au sprijinit acordul privind impunerea cotelor obligatorii de refugiați în cele 28 de state membre UE.

În urma planului stabilit de UE, Polonia urma să primească 4.500 de refugiați, adăugându-se celor 2.000 deja adoptați.

Totuși, orice reviziuire a acordului ar adânci probabil diviziunile în cadrul blocului comunitar privind modul de gestionare a celor peste 800.000 de migranți care au intrat în interiorul UE în 2015. Majoritatea dintre aceștia fug de război și sărăcie din Orientul Mijlociu și Africa.