Premieră în lumea medicală: Un organ complet funcțional a fost creat în interiorul unui animal viu
Un organ complet funcţional a fost creat pentru prima dată în istorie în interiorul unui animal viu, spun cercetătorii din Scoția, potrivit bbc.com. Astfel, mai multe celule au reuşit să se dezvolte şi să formeze un timus – un organ important al sistemului imunitar – complet funcţional, după ce au fost transplantate în corpurile unor şoareci.
Acele celule au fost reprogramate genetic şi au început să se transforme într-un tip de celule care există în timus. Ele au fost combinate apoi cu alte celule cu rol de suport şi transplantate în corpurile unor şoareci.
După transplant, noile celule au început să se dezvolte şi au generat astfel un timus complet funcţional.
Pacienţii care au nevoie de un transplant de măduvă şi copiii care s-au născut fără un timus funcţional ar putea beneficia de urma acestei descoperiri.
Totuşi, există o serie de obstacole care împiedică transformarea acestui studiu pe animale într-o terapie aplicabilă pacienţilor umani. Tehnica actuală foloseşte embrioni. Acest fapt înseamnă că timusul astfel dezvoltat nu va fi un ţesut compatibil cu pacientul.