Premieră în Quebec: Doi deținuți au evadat din închisoare cu ajutorul unui elicopter
Doi deţinuţi au evadat duminică dintr-o închisoare din Quebec cu ajutorul unui elicopter, fiind prima evadare de acest fel în această țară, scrie AFP.
Unul dintre aceștia a fost arestat după câteva ore, împreună cu doi dintre complici. Poliția se află pe urmele celuilalt deținut, care ar fi încercuit.
Potrivit scenariului presei locale, doi complici înarmaţi au luat ostatic pilotul elicopterului pentru a survola închisoarea Saint-Jérôme, situată la aproximativ 50 de kilometri de Montreal, la începutul după-amiezii, şi au lansat o scară din funie pentru doi deţinuţi care se aflau pe acoperişul clădirii.
Elicopterul a fost găsit la scurt timp după evadare, într-o regiune muntoasă din Mont-Tremblant, în Laurentides, de unde plecase.
Pilotul a fost spitalizat, aflându-se în stare de șoc, iar forţele de ordine au început urmărirea fugarilor, care au părăsit elicopterul anterior, în apropiere de Saint-Jérôme, în cadrul unei scurte escale, pentru a pleca la bordul unei maşini.
Poliţiştii l-au arestat pe Benjamin Hudon-Barbeau, de 36 de ani, cunoscut de poliţie ca apropiat de Hell’s Angels, precum şi doi complici. Autoritățile afirmă că s-ar afla pe urmele celuilalt deţinut evadat, Danny Provençal, de 33 de ani, care ar fi încercuit, potrivit unui mesaj al poliţiei, postat pe Twitter.