Premierul Albaniei critică UE pentru că nu acordă țării sale statutul de candidat: „Un spectacol înfricoșător de neputință”

Premierul Albaniei critică UE pentru că nu acordă țării sale statutul de candidat: „Un spectacol înfricoșător de neputință”
FOTO HEPTA- Photo: Gaetan Claessens/European Council /dpa -

Premierul Albaniei Edi Rama avertizează în mod ironic Ucraina „să nu-şi facă iluzii” în ceea ce privește  statutul de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, pentru că procesul de aderare va fi unul  foarte lung, relatează AFP.

Edi Rama a vorbit despre obstacolele care se ridică în fața Albaniei și a Macedoniei de Nord în demersul lor de a deschide negocierile de aderare la UE spunând că este „o rușine” că  Bulgaria ține ostatice alte două state NATO (Albania și Macedonia de Nord)  mai ales în timpul războiului care are loc în Ucraina.

Premierul Albaniei critică UE pentru că nu acordă țării sale statutul de candidat

„Macedonia de Nord este candidat de 17 ani, dacă nu am pierdut… numărătoarea, Albania de opt ani, așa că să urăm Ucrainei bine a venit, este un lucru bun să-i fie acordat statutul de candidat, dar sper că poporul ucrainean nu își va face (prea multe) iluzii” a spus  Edi Rama la sosirea la summit, conform politco.eu.

„Un loc frumos, oameni drăguți, cuvinte frumoase, poze frumoase și imaginați-vă cât de frumos ar putea fi dacă și promisiunile frumoase ar fi urmate de un rezultat pe măsură… Dar noi, albanezii, nu suntem atât de drăguți încât să renunțăm la fel de frumos! Așa că vom continua să muncim și mai mult pentru a face din Albania un membru frumos al UE”, a transmis Edi Rama pe Twitter.

Edi Rama, critici pentru Germania și Franța

Edi Rama a făcut referiri cu privire la frustrarea celor şase state din Balcani care aspiră să adere la UE – Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia – și acuză Germania și Franţa că  nu acționează corespunzător  pentru a determina Bulgaria să-şi ridice veto-ul. „Sunteţi un dezastru”, a afirmat ministrul, conform Agerpres.

În anul 2020, Bulgaria a blocat demararea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord, pe fondul unei dispute care are în vedere  istoria şi limba celor două state.

De asemenea, Albania este ţinută pe loc, pentru că UE condiţionează progresele din negocierile cu țara în cauză de cele cu Macedonia de Nord, conform Digi24.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`