PREMIERUL canadian, CRITICAT pentru DESTINAȚIA EXOTICĂ unde și-a petrecut vacanța: Cine este PROPRIETARUL INSULEI unde s-a relaxat Justin Trudeau alături de familie
Controverse privind vacanța de iarnă a premierului canadian Justin Trudeau. Opoziția și o parte a presei îl critică pe Trudeau pentru că și-a petrecut zilele libere de la finalul anului trecut pe o insulă privată din Caraibe, la invitația lui Aga Khan, un lider religios multimilionar, informează RT.com.
Liderul guvernului de la Ottawa nu și-a făcut public programul din timpul vacanței, însă presa locală a aflat detalii despre destinația exotică (Nassau, Bahamas)în care acesta s-a aflat alături de soția sa și cei trei copii, precum și despre persoana care i-a găzduit. Este vorba despre Karim Aga Khan IV, liderul spiritual al mișcării musulmane a ismailiților nazariți și, în același timp, un om de afaceri foarte bogat care finanțează numeroase proiecte culturale, sociale, educative și sanitare în lumea musulmană.
Astfel, opoziția conservatoare dinCanada atrage atenția asupra unui posibil conflict de interese, în condițiile în care, în trecut, Fundația Aga Khan a primit subvenții de la guvernul canadian.
Liderul religios deține încă din 2009 insula în care și-a petrecut vacanța premierul canadian.
Reprezentanții biroului lui Justin Trudeau au confirmat informațiile privind destinația aleasă de liderul de la Ottawa, subliniind că întregul cost al avionului guvernamental cu care s-a făcut deplasarea va fi rambursată de prim-ministru.
Potrivit unei legi adoptate în anul 2015, premierul și membrii cabinetului trebuie să consulte comisarul resposabil de etică și conflict de interese, Mary Dawson, înainte de a accepta să zboare cu un avion privat.