Premierul grec, Alexis Tsipras, susținut de cinci partide, dintre care trei sunt din opoziție
Trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, potrivit anunțului făcut luni de ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, relatează The Associated Press, citată de Mediafax.
Premierul grec are în prezent susținerea a cinci formațiuni: cele trei partide de opoziție și formaţiunea sa, Syriza (extremă stânga), şi Partidul Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.
În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o „nouă eră” în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali.
Tsipras a convocat o reuniune a liderilor partidelor luni, la o zi după ce grecii au respins prin referendum propuneri anterioare ale creditorilor, şi la doar câteva ore după demisia ministrului grec de Finanţe Yanis Varoufakis.
Premierul grec a vorbit în cursul zilei de luni la telefon cu Angela Merkel, pe care a anunțat-o că va prezenta noi propuneri pentru reluarea negocierilor. (Detalii AICI). Discuția are loc cu o zi înainte de summitul de urgenţă al liderilor din zona euro.
Un oficial guvernamental de la Atena a declarat că premierul i-a spus lui Merkel că va prezenta propunerile Greciei în vederea reluării negocierilor cu creditorii, la Bruxelles.