Premierul Italiei avertizează că există un „risc clar” ca Schengen „să se spargă în bucăți”. Giorgia Meloni: Pentru a evita deriva, trebuie să ne apărăm frontierele externe

Publicat: 25 10. 2023, 23:58
Premierul Italiei, Giorgia Meloni. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / LaPresse / Roberto Monaldo

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, susține că există un „risc clar” ca tratatul Schengen privind libera circulație a europenilor „să se spargă în bucăți”, astfel că, pentru a fi evitată această criză, este necesară sporirea protecției la frontierele externe ale UE, transmite RFI.

Există un „risc clar” ca Schengen „să se spargă în bucăți”, avertizează Giorgia Meloni

Premierul Meloni a susținut un discurs în fața senatorilor și le-a vorbit despre poziția Italiei la Consiliul European din această săptămână, în contextul în care guvernul de la Roma a decis să suspende aplicarea prevederilor Schengen și să reintroducă verificări la frontiera cu Slovenia pentru a se asigura că nu vin teroriști în țară pe ruta balcanică.

„Este un risc evident şi o preocupare pe care o împărtăşim. Dar, mai mult decât atât, singura modalitate de a evita această derivă este de a lucra la apărarea frontierelor externe ale Uniunii”, a declarat Giorgia Meloni.

Pe de altă parte, ea susține că ultimele reuniuni ale Consiliului European au schimbat perspectiva în privința migrației și „nu mai există tendinţa de a transfera povara acestei enorme responsabilităţi asupra statelor din prima linie, cum ar fi Italia”.

„Singurul răspuns posibil este apărarea frontierelor externe”, a adăugat prim-ministrul Italiei.

„Gata cu uşile deschise şi redistribuirea, doar protejarea frontierelor externe, o luptă necruţătoare împotriva traficului de persoane, acorduri cu ţări terţe, canale legale pentru refugiaţi şi cote de imigranţi legali compatibile cu nevoile sistemului nostru economic”, a mai declarat Meloni.

În spațiul Schengen încearcă să intre și România, care s-a lovit de opoziția Austriei și a Olandei la votul din decembrie 2022. Guvernul olandez susține că vetoul său a fost adresat de fapt Bulgariei, a cărei candidatură pentru aderare este legată de a noastră.