Premierul sârb: Singura condiție pentru demararea negocierilor de aderare la UE este Kosovo
Premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că singurele condiții care există în procesul de lansare a negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană sunt legate de Kosovo, informează agenția de presă Tanjug.
”Mă aștept la deschiderea negocierilor cât mai curând posibil și cred că acest lucru se va întâmpla în iunie sau, dacă nu atunci, cel mai târziu în septembrie. Acest lucru se întâmplă nu pentru că Serbia nu ar fi reușit să realizeze reformele, ci pentru că singura problemă care este ridicată este Kosovo”, a declarat premierul sârb.
Declarația lui Vucic vine la doar o zi după ce acesta a participat, la Craiova, la o ședință comună de guvern România-Bulgaria- Serbia. Cu această ocazie, premierul Victor Ponta a declarat că atât România, cât și Bulgaria sprijină demersurile de aderare la UE ale Serbiei.
”Este în interesul Bulgariei și României ca Serbia să înceapă cât mai curând demersurile de aderare la UE”, a spus Victor Ponta. (Detalii AICI)