Presa internațională, bulversată de rezultatul alegerilor din România: „După ce, cu un an în urmă, dărâmau Guvernul Ponta, românii se întorc la PSD“
Presa internațională e bulversată de rezultatul alegerilor parlamentare din țara noastră. New York Times se întreabă cum e posibil ca după un an după ce românii au dat jos Guvernul Ponta să-i acorde, din nou, votul.
“Alegătorii români readuc PSD-ul la putere după ce, cu un an în urmă, ieşeau în stradă şi provocau demisia guvernului format de acelaşi partid. Dacă rezultatul din exit-poll-uri se va confirma, PSD se va afla din nou în postura de a prelua conducerea ţării, în coaliţie cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, un partid mic care a adunat circa 5 procente din voturi”, scriu americanii.
Publicaţia americană remarcă, de asemenea, prezența foarte scăzută la vot, punând ignoranța cetățenilor pentru viitorul țării pe seama scandalurilor care au dominat scena politică în ultimii 4 ani.
"Anii de scandaluri politice și de condamnări în cazuri de corupție la nivel înalt i-au deziluzionat pe alegători. Chiar dacă rezultatul este net favorabil PSD, aspectele legate de corupție ridică acum semne deîintrebare cu privire la cine va fi prim-ministru în noul guvern", se mai arată în articol.
Jurnaliștii de la “BBC” scriu că PSD a câștigat alegerile promițând salarii și pensii mai mari deși corupția se vede cu ochiul liber și făcă a fi specialist.
“Deşi corupţia este văzută de alegători drept una dintre marile probleme ale ţării, viitorul premier al României ar putea fi liderul PSD Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare pentru fraude electorale. Victor Ponta, predecesorul său, este şi el cercetat pentru corupţie”.
"Deutsche Welle" se întreabă cine va fi premier, căci liderii PSD sunt implicați în dosare de corupție.