‘Revoluție Arabă’ cu iz de LOVITURĂ DE STAT în Algeria. Șeful statului, forţat de Armată să demisioneze
Preşedintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, a demisionat, marţi, din funcţie, după ce a condus ţara timp de 20 de ani, relatează Reuters.
Abdelaziz Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, şi-a anunţat decizia pe fondul unor proteste masive ce s-au întins pe parcursul mai multor săptămâni, dar şi după ce şeful Statului Major General a cerut acţiuni imediate de înlăturare a lui din funcţie.
„Nu mai este timp de pierdut… Am decis clar să stăm alături de oameni, astfel încât cererile lor să fie îndeplinite”, a precizat generalul Ahmed Gaed Salah.
Începând cu 2013, an în a suferit un atac cerebral,fostul preşedinte algerian a fost rareori văzut în public. Ulterior, anunţând că va renunţa la funcţie în pe 28 aprilie 2019, odată cu încheierea mandatului – între timp încheiat în mod forțat.
Ca urmare a demisiei lui Abdelaziz Bouteflika, la conducerea Algeriei a ajuns, provizoriu, preşedintele camerei superioare a parlamentului algerian. Mutarea este, însă, văzută ca pe o încercare a fostului preşedinte de a perpetua regimul construit de el pe parcursul deceniilor anterioare.
„Ce este important pentru noi este că nu acceptăm noul şef al guvernului. Protestele paşnice vor continua”, a declarat Mustapha Bouchachi, unul dintre liderii protestatarilor.
Pe timpul în care Algeria a fost condusă de Abdelaziz Bouteflika, regimul acestuia a fost frecvent acuzat de corupţie şi de fraudă, iar elita politică a fost acuzată că nu se află în contact cu realitățile țării.
![]()
Foto: Abdelaziz Bouteflika (sursă foto: Facebook / edge.ug)