Președintele Estoniei: Reuniunea în cerc restrâns de la Berlin nu transmite un mesaj de unitate a statelor UE
Miniștrii de externe francez și german vor prezenta la Berlin omologilor din Italia, Olanda, Belgia și Luxemburg un plan pentru crearea unei ”Uniuni flexibile” după referendumul din Marea Britanie, informează Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Întâlnirea, însă, nu este văzută cu ochi buni de către președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, care a scris pe Twitter că dacă unitatea statelor UE este prioritatea, atunci o întâlnire în cerc restrâns nu transmite un astfel de mesaj.
În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe a transmis că reuniunea de sâmbătă nu are un ”format exclusiv”, în timp ce purtătorul de cuvânt al Guvernului german a susținut că, oricum, reuniunea cheie va fi cea a Consiliului European și că până atunci vor fi mai fi și alte contacte. Ministrul francez de externe a declarat și el că ”încetul cu încetul ecrcul se va extinde”.