Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, a demisionat
Demisie la nivel înalt în Italia. Preşedintele Giorgio Napolitano, în vârstă de 89 de ani, a demisionat miercuri, potrivit unui cominicat al preşedinţiei Republicii, citat de AFP.
Napolitano „a semnat în această dimineaţă, la ora 10.35 (11.35 ora României) actul de demisie”, anunţă comunicatul.
Scrisoarea de demisie a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Laura Boldrini, care va convoca adunarea „marilor electori” în termen de 15 zile, preşedintelui Senatului, Pietro Grasso, care va asigura interimatul şi şefului Guvernului, Matteo Renzi.
Napolitano a vorbit de mai multe ori despre o posibilă demisie a sa înainte de încheierea mandatului de şapte ani de mandat, în 2020, din cauza vârstei înaintate şi a problemelor de sănătate.
De altfel, cursa pentru găsirea unui succesor al acestuia a fost lansată la jumătatea lui decembrie, atunci când Napolitano a anunţat că intenţionează să nu mai rămână mult timp la conducerea ţării, asigurând că îşi va termina mandatul odată cu încheierea preşedinţiei italiene a UE.
În primele trei tururi de scrutin, un candidat trebuie să întrunească majoritatea de două treimi din totalul de 1.009 „mari electori” – deputaţi, senatori şi 58 de reprezentanţi ai regiunilor – pentru a fi ales, însă la cel de-al patrulea tur de scrutin este necesară majoritatea simplă.
Şeful Guvernului, Matteo Renzi, a promis în repetate rânduri în ultimele săptămâni că va fi ales un candidat în cel de-al patrulea tur de scrutin.
Printre posibilii succesori ai lui Napolitano se numără Romano Prodi, fostul şef al Guvernului Giuliano Amato, fostul primar al Romei Walter Veltroni, miniştrii Pier Carlo Padoan (Economie) sau Roberta Pinotti (Apărare), dar niciunul nu pare în măsură să întrunească un consens.
Giorgio Napolitano a fost ales pentru prima dată în 2006 şi reales în aprilie 2013 în lipsa unui acord în Parlament cu privire la un alt candidat.