Președintele Uzbekistanului ar fi mort de câteva zile, iar Guvernul ar ascunde această informație
Președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, ar fi murit pe 29 august din cauza unui atac cerebral.
Totuși, o sursă din cabinetul președintelui a declarat pentru agenția RIA Novosti că această informație nu corespunde realității. Mai mult, o altă sursă a afirmat pentru Interfax că medicii evaluează starea lui Karimov ca fiind stabilă.
Și Administraţia prezidenţială a transmis că președintele se află la spital, iar starea sănătăţii sale este stabilă.
De cealaltă parte, preşedintele Asociaţiei ”Drepturile omului în Asia Centrală", Nadejda Ataeva, a confirmat informația pentru fergananews.com. Ea a aflat despre aceasta din două surse: de la instituţiile de drept, precum şi de la surse din cadrul spitalului.
Islam Karimov se află la conducerea statului de 25 de ani.