Președinții legislativelor din Europa, așteptați la summitul bienal de la Strasbourg

Publicat: 20 09. 2012, 10:12
Preşedinţii forurilor legislative din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei şi din numeroase state partenere se reunesc joi şi vineri la Strasbourg în cadrul unui summit bienal, transmite KyivPost. ...

Preşedinţii forurilor legislative din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei şi din numeroase state partenere se reunesc joi şi vineri la Strasbourg în cadrul unui summit bienal, transmite KyivPost.

Aproximativ 350 de delegați ai organizațiilor interparlamentare sunt așteptați la Conferinţa europeană a preşedinţilor de parlamente, urmând să fie dezbătute trei probleme majore: viitorul Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), provocările la adresa democraţiei reprezentative şi revoluţiile din lumea arabă.

La deschiderea summitului preşedintele APCE vor lua cuvântul secretarul general al Consiliului Europei, Jean Claude Mignon, Thorbjorn Jagland, dar şi preşedinta Parlamentului albanez, Jozefina Topalli, în contextul în care Albania deţine preşedinţia prin rotaţie a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

Importante intervenții în cadrul summitului sunt aşteptate din partea preşedintelui CEDO, Dean Spielmann, în legătură cu viitorul organizației, ale preşedintelui camerei inferioare a parlamentului spaniol, Jesus Posada, omoloagei sale din Austria Barbara Prammer, şi preşedintelui legislativului Republicii Moldova, Marian Lupu, privind provocările la adresa democrației reprezentantive.

De asemenea, alte discursuri importante vor fi cel al preşedintelui Adunării naţionale constituante tunisiene, Mustapha Ben Jafar, Senatului belgian, Sabine de Belthune, şi Marii adunării naţionale a Turciei, Cemil Cicek, cu privire la revoluțiile din lumea arabă.