Prietena rusoaică a lui Barron Trump, bătută de un conațional în Londra. De la ce a pornit scandalul

Prietena rusoaică a lui Barron Trump, bătută de un conațional în Londra. De la ce a pornit scandalul
Președintele american Donald Trump și mezinul său, Barron. Sursa foto: Hepta - Zuma Press / White House Handout/White House

Barron Trump, mezinul președintelui american Donald Trump, a alertat poliția londoneză că prietena sa rusoaică „este bătută rău” de un individ. Incidentul a avut loc într-un apartament din Londra, pe 18 ianuarie anul trecut, dar dezvăluit acum în cadrul procesului.

Cum a alertat Barron Trump autoritățile londoneze

Barron Trump a declarat că a cunoscut-o pe fată pe rețelele sociale și că au o relație „foarte apropiată”.

În ziua incidentului, Barron a încercat să o contacteze pe fată prin FaceTime, dar apelul a fost preluat de un individ agresiv. Orientând camera, bărbatul a lăsat să se vadă că tânăra îi era victima unei agresiuni.

Barron a sunat apoi la 999 și le-a spus operatorilor că vede agresiunea de pe telefonul său. Victima, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a declarat la proces că acest apel i-a salvat viața, scrie The Times.

În înregistrarea video realizată de camera de corp a polițiștilor care au intervenit în apartament victima spune: „Sunt prietenă cu Barron Trump, fiul lui Donald Trump”.

Agresorul era gelos

Individul respectiv se numește Matvei Rumiantsev, este și el rus și are 22 de ani. El o mai agresase pe fată și în trecut, gelos că aceasta e apropiată de Barron și chiar i se adresează cu „iubitule”. Într-unul dintre episoadele violente, el chiar a lovit-o cu piciorul în coaste.

Rumiantsev a recunoscut că era „gelos într-o oarecare măsură”, dar a pretins că tânăra „îl încuraja” pe Barron.

Matvei Rumiantsev a fost arestat până la pronunțarea sentinței, pe 27 martie. El a fost găsit nevinovat de o acuzație de viol și strangulare în legătură cu data de 18 ianuarie și de o altă acuzație de viol și agresiune din noiembrie 2024.