Președintele american Donald Trump a declarat că nu e îngrijorat de înfrângerea lui Viktor Orban în alegerile din Ungaria și crede că Peter Magyar, „noul tip”, va face „treabă bună” ca premier.
Donald Trump i-a explicat jurnalistului Jonathan Karl de la ABC News de ce nu e îngrijorat că apropiatul său, Viktor Orban, a pierdut alegerile din Ungaria.
Trump a spus că Peter Magyar oricum provine din același partid cu Orban, deci au viziuni similare asupra problemei migrației.
„Cred că noul tip va face treabă bună, e un om de treabă”, a declarat liderul de la Casa Albă, potrivit unei postări pe X a jurnalistului Jonathan Karl.
Trump a mai spus că nu știe dacă prezența sa la Budapesta, în locul vicepreședintelui JD Vance, ar fi făcut vreo diferență: „Era mult în spate. Nu m-am implicat prea mult în campania asta. Totuși, Viktor e un om bun”.
In a conversation earlier today, President Trump told me he was not concerned about Viktor Orban’s loss in Hungary – and that he likes incoming PM @magyarpeterMP
„I think the new man’s going to do a good job — he’s a good man.”
He said he didn’t know if it would have made a…
— Jonathan Karl (@jonkarl) April 15, 2026
JD Vance, care s-a deplasat până la Budapesta pentru a-i face campanie lui Viktor Orban, a declarat că îl întristează rezultatul votului.
„Mă întristează că a pierdut (…) dar sunt sigur că vom colabora foarte bine cu următorul prim-ministru ungar”, a declarat vicepreședintele american.