Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile 

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile 
Foto: timpul.md

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, informează Deschide.md.

Procurorii anticorupție au cerut arest în izolator pentru un termen 30 de zile, iar judecătorii au admis parțial solicitarea acestora.

Tot vineri, Dorin Chirtoacă a fost pus sub învinuire.

Primarul general al Chișinăului a fost reținut joi seară pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influență, în dosarul ”parcărilor cu plată”.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, ”în urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator s-a constat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public-privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi, doar după aceasta, proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău.

Totodată, contrar legislaţiei în vigoare şi urmărind un scop infracţional, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME PARKLEITSYSTEM GmbH”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:23 - Mai multe organizaţii neguvernamentale solicită demisia preşedintelui AEP
13:15 - Serviciile secrete ale Ungariei ar fi spionat oficiali UE. Acuzațiile formulate și legătura cu ginerele lui Viktor Orban
12:57 - Sicriele, mai scumpe în Rusia. A crescut prețul cu 74% de la începutul războiului din Ucraina
12:53 - Apelul rusului Garry Kasparov către „curajosul popor român”: „Nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă ca țara mea. Vă îndemn să o susțineți pe Lasconi și să-l respingeți pe Georgescu” (VIDEO)
12:32 - Răzvan Munteanu: New Age, o ideologie ce nu este recunoscută de către biserica creștină / E un cocktail mult mai larg, dar principala noastră problemă ca societate este lipsa de gândire critică (VIDEO)
12:21 - Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Cum va fi vremea la începutul anului nou
12:14 - Peste 20.000 de deţinuţi vor vota duminică, în turul doi al prezidențialelor
12:02 - Burduja: Într-un sector energetic în care proiectele durează 3-5 ani de zile, vorbim de miliarde de euro, ai nevoie de predictibilitate, stabilitate și încredere în stat. Lucrul acesta, cu Georgescu la Cotroceni, nu se va mai întâmpla (VIDEO)
11:53 - Prețuri mari în târgurile de Crăciun din România. Cât costă langoșul Dubai, șoriciul sau jumările
11:39 - Sebastian Burduja: UE nu este o temniță, după cum o caracterizează Georgescu, ci o mare șansă la dezvoltare / Investiții de miliarde depind de ziua de duminică. Pentru sectorul energetic este o miză de totul sau nimic (VIDEO)