Principalii finanțatori ai democraților susțin numirea Kamalei Harris pentru candidatura la Președinție, alții avertizează împotriva „încoronării”
Principalii donatori democrați au ajutat să se pună capăt candidaturii lui Joe Biden la realegerea în funcția de președinte al SUA în ultimele săptămâni, cerându-i public și privat să se retragă și amenințănd că altfel își vor retrage fondurile.
Alexander Soros, fiul finanțatorului și filantropului George Soros, a descris-o pe Harris drept cel mai bun candidat
În orele de după ce s-a retras din campanie, unii dintre cei mai importanți susținători ai partidului s-au aliniat imediat în spatele vipreședintelui Kamala Harris. Alții nu au făcut-o, potrivit The Guardian.
Harris este „persoana potrivită la momentul potrivit” și este bine poziționată pentru a „îi ține piept” lui Donald Trump, potrivit lui Reid Hoffman, miliardarul care a co-fondat LinkedIn. Alexander Soros, fiul finanțatorului și filantropului George Soros, a descris-o drept „cel mai bun și mai calificat candidat pe care îl avem”.
Hoffman și Soros s-au exprimat în susținerea lui Biden în ultimele săptămâni, chiar dacă au crescut apelurile adresate acestuia pentru a părăsi cursa.
Dar Reed Hastings, co-fondatorul Netflix și megadonator democrat, a fost printre cei care l-au îndemnat pe președinte să demisioneze. Duminică, el a spus doar că delegații de partid „trebuie să aleagă un câștigător”.
Mulți dintre democrați sunt nemulțumiți că Harris a fost numită, nu aleasă
Vinod Khosla a mers chiar mai departe. „Vreau un proces de alegere a unui alt candidat și nu o încoronare”, a scris el pe X, fost Twitter. „Cel mai important lucru în acest moment este cine îl poate învinge cel mai bine pe Trump, dincolo de oricare alte priorități.”
John Morgan, un avocat din Florida și finanțator al lui Biden, a spus că nu va strânge fonduri pentru campania vicepreședintelui Harris, spunând pentru ABC News: „Dacă Trump ar putea alege pe cineva împotriva căruia să concureze, cred că ar alege ca ea să candideze”.
În cercul lui Biden, există o furie clară față de susținătorii care s-au întors împotriva lui. Ron Klain, un consilier de încredere al președintelui care a fost șef de cabinet al Casei Albe, a scris duminică că „finanțatorii și aleșii” l-au „respins pe singurul candidat care l-a învins vreodată pe Trump”.
Stephen Cozen, un finanțator veteran democrat și susținător al lui Biden, a adăugat că nominalizatul partidului nu ar trebui să fie decis de „unii dinte finanțatorii foarte bogați, care pot avea sau nu intenții bune sau rele” .
Ieșirea lui Biden din cursă pare să provoace un val de donații din partea finanțatorilor mai mici. Într-o declarație de luni dimineață, Lauren Hitt, purtătoarea de cuvânt a campaniei, a declarat că a primit 49,6 milioane de dolari în donații după ce Președintele a spus că o va susține în cursă pe Harris.