Proteste de amploare în marile orașe din Germania: Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de preconizatele parteneriate comerciale cu SUA şi Canada
Mii de germani au ieșit în stradă la Koln pentru a protesta față de plănuitele parteneriate comerciale cu SUA și Canada, TTIP şi CETA, informează Deutsche Welle.
Purtând perechi de pantofi de sport Puma, Adidas, Nike sau Converse, manifestanții au izbucnit de fiecare dată când cineva aducea vorba la microfon despre neoliberalism, pe care îl echivalează cu acumularea de putere a marilor corporaţii.
Proteste au avut loc și în alte orașe germane, unii dintre manifestanți opunându-se principiu oricărei intervenţii asupra forţelor pieţei.
"De comerţul liber profită numai cei care vorbesc despre acest concept", a declarat Kurt Rieder, preşedintele filialei locale a Partidului Democrat-Ecologist (ÖDP).
Rieder este de părere că încheierea unui acord de liber schimb echivalează cu sfârşitul democraţiei, al statului de drept şi al protecţiei mediului.
Totuși, unii germani consideră că dacă nu există discriminare între ţări, acordurile ar putea fi benefice.
În acest context, şeful Partidului Social-Democrat (SPD), vice-cancelarul şi ministrul Economiei Sigmar Gabriel, și-a exprimat convingerea că partidul său va susține parteneriatul cu Canada.
Potrivit unui sondaj de opinie, 16% dintre alegătorii SPD sunt de acord cu încheierea celor două parteneriate, în timp ce 69% dintre ei cred că acestea sunt ”un lucru rău”.
Potrivit autorităților, aproximativ 180.000 de oameni au protestat pe străzile din șapte mari orașe germane, organizatorii anunțând inițial participarea a circa 320.000 de persoane.