Radu Banciu, despre avionul dispărut în Marea Chinei: Suntem ca într-un roman de Agatha Christie (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit, luni seară, în cadrul emisiunii ”Lumea lui Banciu” de pe B1 TV, despre avionul dispărut în Marea Chinei.
”Suntem ca într-un roman de Agatha Christie, e fabulos. Am aflat că telefoanele pasagerilor încă sună. Au venit și americanii să caute în zona respectivă. 239 de persoane erau la bord, între care 153 de chinezi, patru francezi și alte naționalități”, a spus Banciu.
”Piloții nu au raportat niciodată că ar fi vreo problemă la bord. Există doi pasageri cărora le-au fost furate pașapoartele în Thailanda astfel că nu s-au mai îmbarcat. Pe numele acestor doi cetățeni s-au emis două bilete cumpărate din Thailanda cu două zile înainte să plece. Ei au călătorit sub identități false. Au schimbat fotografia și asta a fost. Biletele au fost cumpărate împreună pe internet și plătite online. Ei nu aveau de gând să ajungă în Europa”, a mai spus realizatorul.
”A doua supoziție ar fi fost că teroriștii l-au atacat pe pilot. Au intrat pur și simplu peste ei, ar fi avut loc o bătaie și unul dintre ei ar fi zis să întoarcă avionul. Ori niciodată un pilot nu face asta fără să avertizeze turnul de control. Sunt doar supoziții. Se vorbește și despre un posibil Triunghi al Bermudelor în acea zonă a Mării Chinei”, a continuat el.
”Avionul a intrat în spațiul vietnamez și din momentul ăla nimeni nu mai știe nimic. Faptul că telefoanele sună este totalmente halucinant întrucât la o explozie nu ai cum să mai rămâi cu telefoanele”, a subliniat Banciu.