Răpirile din Cleveland: Frații lui Ariel Castro îl consideră pe acesta un ”monstru”
Frații lui Ariel Castro, Onil și Pedro, care au fost și ei arestați în cazul răpirilor din Cleveland, au declarat că s-au distanțat de tot de cel care le-a răpit pe cele trei fete, considerând că este un ”monstru”, relatează CNN.
„Nu ştiam nimic de acest caz, nu pot înţelege cum fratele meu a reuşit să ascundă această situaţie atâţia ani„, a afirmat Pedro Castro, fratele mai mare al lui Ariel.
Ariel Castro va rămâne într-un penitenciar din Cleveland, fiind acuzat de comitarea a patru acțiuni de răpire și a trei violuri. Cauțiunea acestuia a fost stabilită la 8 milioane dolari.
„Este un monstru, un personaj odios. Sper că va înfunda închisoarea. Până la ultima suflare. Puţin îmi pasă dacă îi vor da ceva să mănânce după tot ce mi-a făcut mie şi familiei mele„, a precizat și Onil.
Pedro a susținut că dacă ar fi fost la curent cu faptele fratelui său, chiar el ar fi anunțat poliția.
„Dacă aş fi ştiut că fratele meu făcea aşa ceva, aş fi sunat imediat la poliţie„, a declarat Pedro.
Cei doi frați Castro au afirmat că anumite persoane care nu cred că ei nu au nicio legătură cu răpirile adolescentelor le-au trimis mai multe amenințări cu moartea.