Răspunsul MAE în legătură cu românul dispărut în Marea Galbenă: Așteptăm rezultatul anchetei autorităților de la Beijing
Ministerul Afacerilor Externe a transmis miercuri un răspuns în legătusă cu situația cetățenului român dispărut la începutul lunii august în Marea Galbenă.
Potrivit unui comunicat al MAE, citat de B1 TV, ministerul a fost sesizat în legătură cu situația cetățeanului român la data de 7 august de către familia acestuia. În regim de urgență, Ambasada României la Beijing, în urma instrucțiunilor primite din centrala MAE, a notificat toate autoritățle locale competente din străinătate, solicitând demararea procedurilor specifice în astfel de cazuri.
MAE menționează că solicitarea transmisă de Ambasada României la Beijing autorităților chineze în data de 8 august a fost reiterată în perioada imediat următoare, repectiv pe 9 și pe 11. Misiunea diplomatică română a ținut legătura cu familia cetățeanului român.