Războiul din Ucraina ar putea să devină mai imprevizibil și să escaladeze, crede comunitatea de informații a SUA. Coridorul terestru către Transnistria ar putea fi printre obiectivele lui Vladimir Putin

Războiul din Ucraina ar putea să devină mai imprevizibil și să escaladeze, crede comunitatea de informații a SUA. Coridorul terestru către Transnistria ar putea fi printre obiectivele lui Vladimir Putin
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Alexei Danichev

Comunitatea de informații a SUA consideră că războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina este probabil să devină „mai imprevizibil” și să escaladeze în lunile următoare, a declarat directorul american de informații naționale, marți, în fața Congresului american, potrivit CNN.

Vladimir Putin se pregătește pentru un conflict prelungit, estimează comunitatea de informații a SUA

Directorul american de informații naționale, Avril Haines, a descris următoarea fază a invaziei ruse în termeni sumbri și incerți, spunând că această etapă va fi greu de anticipat, având în vedere că Vladimir „Putin se confruntă cu o nepotrivire între ambițiile sale și actualele capabilități militare convenționale ale Rusiei”.

„Credem că dihotomia va duce cel puțin la o perioadă în care deciziile se iau mai ad hoc în Rusia, atât în ceea ce privește ajustările interne necesare pentru a susține înaintarea, cât și în ceea ce privește conflictul militar cu Ucraina și Occidentul. Iar actualul trend crește probabilitatea ca președintele Putin să recurgă la mijloace mai drastice, inclusiv la impunerea legii marțiale, reorientarea producției industriale sau la eventuala escaladare a acțiunilor militare pentru a elibera resursele necesare să își atingă obiectivele pe măsură ce conflictul se prelungește, sau dacă e de părere că Rusia pierde în Ucraina”, spune Avril Haines.

Chiar și așa, a adăugat ea în fața congresmenilor americani, comunitatea de informații nu crede că Vladimir Putin ar recurge la utilizarea armelor nucleare dacă nu cumva consideră că Federația Rusă se confruntă cu o amenințare existențială.

Comunitatea americană de informații este de părere că Vladimir Putin se pregătește pentru un conflict prelungit și că obiectivele sale trec de regiunea Donbasului, care a devenit punct focal pentru ofensiva militară a Moscovei după respingerea forțelor ruse din regiunea Kiev.

„Următoarea lună a luptelor va fi semnificativă, pe fondul încercărilor ruse de a-și revigora eforturile. Însă chiar dacă au succes, nu suntem convinși că luptele din Donbas vor pune capăt efectiv războiului”, a adăugat Avril Haines.

În opinia serviciilor americane, pe termen scurt Vladimir Putin vrea să captureze regiunile Donețk și Lugansk, să controleze Hersonul și eventual să extindă un coridor terestru către Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova care nu se află sub controlul Chișinăului și pe teritoriul căreia deja sunt staționate trupe ruse.

Totuși, pentru a ajunge în Transnistria, președintele Federației Ruse ar trebui să instituie o mobilizare generală la nivel național, un demers pe care deocamdată nu l-a făcut, mai crede comunitatea americană de informații.

„Cum atât Rusia, cât și Ucraina consideră că pot continua să facă progrese din punct de vedere militar, nu vedem la orizont o cale viabilă pentru negocieri, cel puțin pe termen scurt”, a explicat Avril Haines.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`