Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Turciei
Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul pentru învestitura în funcţia de preşedinte al Turciei.
Erdogan a jurat să respecte „Constituţia, supremaţia legii, democraţia, principiile şi reformele aplicate de Atatürk şi Republica laică”, relatează AFP.
Ales pe 10 august pentru un mandat de cinci ani, Erdogan, în vârstă de 60 de ani, îi urmează în funcţie lui Abdullah Gül.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii desfăşurate joi în Parlament. Înaintea ceremoniei, deputaţii Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democraţi) au părăsit plenul Parlamentului în semn de protest faţă de refuzul lui Erdogan de a demisiona din funcţia de premier imediat după victoria în scrutinul prezidenţial.
Deputaţii celeilalte formaţiuni de opoziţie, Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP, extrema-dreaptă), nu l-au aplaudat pe Erdogan după numirea în funcţia de preşedinte al Turciei.