Referendum în Veneția pentru separarea de Italia

Publicat: 18 03. 2014, 11:22
Foto: telegraph.co.uk

Locuitorii din Veneția sunt așteptați între 16 și 21 martie la un referendum ce vizează independența orașului și a regiunii înconjurătoare Veneto față de Italia, notează BBC.

Locuitorii oraşului şi localităţilor adiacente, care formează provincia Veneto, intenţionează să-şi exprime opinia asupra statutului provinciei în componenţa Italiei.

De asemenea, se vor exprima în privinţa statutului Veneţiei în calitate de membru al UE şi NATO.

Referendumul a fost organizat de activişti şi partide locale care îşi doresc înfiinţarea unui stat independent numit „Republica Veneţia”. Votul a început duminică, iar urnele rămân deschise până la sfârșitul săptămânii.

Aproximativ două treimi din cele patru milioane de alegători ai regiunii sunt în favoarea separării de Italia, arată cele mai recente sondaje.

Intenţia autorităţilor locale din Veneţia de a încerca obţinerea independenţei faţă de conducerea de la Roma poate fi înţeleasă prin prisma decalajelor care există în Italia între regiunile mult mai bogate ale nordului şi cele mai puţin dezvoltate din sud.

De asemenea, o altă temă invocată de politicieni veneţieni este „conducerea ineficientă şi coruptă a Romei”.

Referendumul, însă, are caracter consulativ, fără a avea efecte juridice, însă un rezultat pozitiv ar putea însemna începerea demersurilor de declarare unilaterală a independenței față de guvernul de la Roma.