Regele Spaniei, Juan Carlos, a fost spitalizat: Va fi operat la tendonul lui Achile
Regele Spaniei, Juan Carlos, în vârstă de 73 de ani a fost internat la o clinică din Madrid pentru a fi supus unei intervenții chirugicale la tendonul lui Achile, la piciorul stâng, informează AFP.
După ce regele va suferi operația de sutură la tendonul lui Achile, medicii vor publica un buletin de sănătate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei regale, operație este destul de ușoară, nu necesită anestezie, nici spitalizare, dar va fi urmată de o lungă recuperare.
Juan Carlos a mai fost supus unei operații, pe 8 mai 2010 când acestuia i s-a extirpat un nodul la plămânul drept, la un spital din Barcelona.