Regina Angliei, LA UN PAS SĂ FIE UCISĂ. Povestea neștiută

Publicat: 14 01. 2018, 18:17

Deși Regina Elisabeta a Marii Britanii este o figură apreciată și iubită, se pare că există și persoane care i-au dorit răul.

O poveste terebilă petrecută în urmă cu 37 de ani a ieșit de curând la lumină.

În anul 1981, Christopher John Lewis, un adolescent neozeelandez a fost la un pas să o ucidă p Elisabeta a II-a. El și-a îndreptat arma către suverana care se afla în mașina oficială, în timpul unui tur al țării, potrivit unui un raport dat publicității recent de Metro.co.uk.

Tânărul și-a ratat ținta, dar potrivit unei investigații conduse de reporterul Hamish Mc Neilly, adolescentul de 17 ani a devenit obsedat de ideea de a-i mimici pe membrii Casei Regale a Marii Britanii, iar oamenii politici se străduiau din răsputeri să ascundă cât de aproape s-a aflat regina de propria moarte, scrie click.ro.

La doar doi ani după ce a încercat să o împuște pe regină, tânărul care plănuia să îl ucidă pe Charles, a încercat să scape din spitalul psihiatric în care fusese internat în ruma fapte sale din Noua Zeelandă.

În anul 1995, poliția l-a trimis într-o excursie, în perioada în care regina avea programată efectuarea unui tur, într-o țară exotică pentru a se asigura că tânărul nu reprezintă o ameințare. El s-a sinucis doi ani mai târziu, în celula în care a fost încarcerat, potrivit theguardian.com.

Cu puțin timp înainte de a se sinucide, Lewis a vorbit cu colegul său de celulă despre tenativa sa de a o ucide pe Elisabeta a II-a în Noua Zeelandă. "La naiba, am ratat-o", ar fi fost ultimele cuvinte ale acestuia privind tentativa.