„Regina” presei tabloide din Franța, condamnată la 18 luni de închisoare. De ce este acuzată Mimi Marchand
Mimi Marchand, supranumită „regina” presei tabloide din Franţa și directoarea agenţiei foto Bestimage, și-a aflat marți, 1 iulie, sentința într-un caz de șantaj. Aceasta a fost condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare, după ce, în 2020, a şantajat o prezentatoare TV cu fotografii ale fiicei sale minore.
Pe lângă condamnarea la închisoare, Mimi Marchand, prezentă marți în sala de judecată, va trebui să achite și o amendă de 25.000 de euro, a transmis AFP, potrivit Adevărul.
Faptele care au adus-o în fața instanței au fost comise cu ajutorul unei „reţele” a inculpatei, care „s-a folosit” de agenda ei de adrese pentru „a obţine favoruri prin toate mijloacele”, „cu scopul de a se îmbogăţi”, „cu dispreţ faţă de victime” şi „cu o anumită meschinărie”, a declarat preşedinta completului de judecată.
„Mimi Marchand a fost condamnată pentru infracţiunea de şantaj, care nu a fost caracterizată nici juridic, nici material, cu atât mai mult cu cât tribunalul a recunoscut că ea nu a solicitat în niciun fel bani, aşa că vom face apel imediat”, a spus avocata ei, Caroline Toby, la ieşirea din sala de judecată.
Cum a acționat Mimi Marchand
Prezentatoarea TV Karine Le Marchand, șantajată Mimi Marchand, nu a fost prezentă în sală atunci când a fost pronunțată sentința însă, avocatul ei a susținut că clienta lui „este mulţumită” de verdict.
Parchetul ceruse ca inculpata să fie condamnată la un an de închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi de 20.000 de euro, însă pedeapsa pronunţată marți a fost mai dură.
În februarie 2020, inculpata i-a spus renumitei prezentatoare TV că „un tânăr” fotograf necunoscut a încercat să îi vândă fotografii ale fiicei sale minore în timp ce aceasta ieşea din arestul Poliţiei. După acest avertisment, Mimi Marchand și-a asigurat victima că „a blocat” publicarea imaginilor, oferindu-i fotografului suma de 3.000 de euro.
Atunci, Karine Le Marchand i-a restituit lui Mimi Marchand o parte din banii pe care aceasta susținea că i-a plătit fotografului, mai exact, 1.600 de euro. La mai bine de cinci ani distanță, marți, în sala de judecată „regina” tabloidele a fost somată să-i înapoieze prezentatoarei TV suma pe care o pretinsese, indirect, pentru ca fotografiile cu fiica sa minoră să nu apară în spațiul public. În plus, Mimi Marchand trebuie să-i plătească alți 1.500 de euro lui Karine Le Marchand, daune morale pentru „prejudiciul moral cauzat de teama şi stresul trăit timp de şase luni”.
Scandalurile de șantaj sunt frecvente în Franța. Nume sonore au apărut în ultimii ani în dosarele anchetate de procurori.