Situație delicată pentru o jurnalistă, la un meci de fotbal din America de Sud. O reporteriță care transmitea din mijlocul suporterilor a lovit cu microfonul un fan. Totul după ce acesta a pipăit-o, în timp ce ea vorbea despre atmosfera creată la finalul partidei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Jurnalista mexicană a transmis din mijlocul fanilor celor de la Guadalajara, informează B1 TV. Suporterii celebrau victoria favoriților în Liga Campionilor Concacaf, în fața celor de la FC Toronto. Luat de val, unul dintre suporteri a pipăit-o de mai multe ori pe jurnalistă.
Vizibil deranjată, aceasta oprește transmisia și îl lovește cu microfonul pe suporter.
Ea a explicat ulterior gestul: „Nu regret deloc reacţia mea, deoarece m-am mai întâlnit anterior cu hărţuire în realizarea materialelor mele jurnalistice. M-am apărat pentru că femeile NU TREBUIE să renunţe, ci să reacţioneze!”.
Reacția ei a fost aprobată și de internauții care au distribuit de mii de ori clipul. Și colegii tinerei au venit în sprijinul acesteia, folosind hashtagul „unul pentru toți”.