Republica Moldova: Partidele proruse sunt în fruntea sondajelor. Formațiunile de la guvernare, în cădere liberă

Publicat: 24 02. 2016, 18:18
Foto:romaniatv.net

Partidele proruse se bucură de cea mai mare încredere în Republica Moldova, în timp ce formațiunile aflate la guvernare nici măcar nu ar mai atinge pragul electoral pentru a intra în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare, arată un nou sondaj citat de Radio Chișinău.

Partidul Nostru, formațiune condusă de controversatul afacerist Renato Usatîi, ar obține 19,8%, urmat de Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon, care ar obține 12,8%.

Alte două partide ar mai trece pragul electoral de 6% dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare. Platforma civică Demnitate și Adevăr, cea care a orrganizat protestele antiguvernamentale, ar obține 8,3%, iar Grupul de inițiativă condus de fostul ministru al educației Maia Sandu s-ar apropia de 6,2%.

Pe de altă parte, partidele proeuropene nici măcar nu ar atinge pragul electoral. Partidul Democrat al lui Marian Lupu ar câștiga 4,3% dintre voturi,  iar Partidul Liberal condus de Mihai Chimpu ar obține 1,2%.

La rândul său, Partidul Popular European al fostul premier Iurie Leancă ar ajunge la 3,7%, iar Partidul Liberal Democrat ar obține doar 0,5%, după 14% atât cât obținuse în februarie 2015.
Partidul Comuniștilor al lui Vladimir Voronin este creditat în același sondaj cu 3,2%.

Sondajul a fost realizat de compania CBS AXA în perioada 8-13 februarie pe un eșantion de 1.491 de persoane.