Republica Moldova: Vladimir Voronin propune crearea unei coaliții de guvernare de centru-stânga

Publicat: 16 11. 2015, 09:18
Foto: zdg.md

Vladimir Voronin, liderul comuniștilor moldoveni, propune crearea unei coaliții de guvernare de centru-stânga la Chișinău din care să facă parte Partidul Comunist (PCRM), Partidul Socialiștilor (PS) și Partidul Democrat (PD).

O astfel de coaliție ar putea să învestească un nou guvern, iar peste câteva luni ar putea să-l aleagă și pe noul președinte al țării, întrucât cele trei formațiuni dețin 64 de mandate împreună, a afirmat Voronin, conform Agerpres.

„În Republica Moldova se așteaptă o explozie socială, oamenii vor ieși în stradă (…), va fi o revoltă incontrolabilă, deoarece populația a ajuns la cel mai jos nivel al sărăciei. Nu este normal ca țara să rămână fără executiv în prag de iarnă. Acum este foarte complicat să găsim soluții cum să ieșim din criza de formare a executivului, dar și pe viitor în perioada alegerii președintelui”, a declarat acesta într-o emisiune politică.

Politicianul crede că ventualele alegeri parlamentare anticipate nu ar schimba prea mult lucrurile. „Dacă am rezolva foarte multe probleme în sistemul electoral poate că alegerile ar avea alte rezultate, dar așa nu cred să se schimbe ceva”, a adăugat el.