Republicanii susțin că președintele Biden ar fi fost implicat în afacerile dubioase ale fiului său. O parte din banii care par să fi ajuns la familia Biden ar fi venit din Ucraina
Republicanii din Camera Reprezentanților l-au acuzat pe președintele SUA, Joe Biden, că a fost implicat în afacerile controversate ale fiului său, Hunter.
Noi acuzații la adresa lui Joe Biden
Republicanii, care controlează Camera Reprezentanților, au spus că vor face din investigarea familia președintelui o „prioritate de top.”
Congresmenii republicani James Comer și Jim Jordan au susținut, într-o conferință de presa, că președintele Biden a fost implicat activ în afacerile din strainatate alături de fiul său, Hunter.
„Participarea președintelui la îmbogățirea familiei sale este, într-un cuvânt, un abuz de cel mai înalt nivel,” a declarat James Comer. „Vreau să fiu clar: aceasta este o investigație a lui Joe Biden și acolo se va concentra atenția următorului Congres.”
Cei doi lideri republicani au susținut că Hunter Biden și Joe Biden au fost implicați în „risipă, fraudă și abuz” în afacerile internaționale desfășurate.
Republicanii spun că au descoperit dovezi de conspirație privind fraudarea guvernului SUA, fraude electronice încălcarea Foreign Agents Registration Act (Legea de înregistrare a agenților străini), spălare de bani, evaziune fiscală și alte infracțiuni.
Republicanii – care au publicat un raport de zeci de pagini despre tranzacțiile lui Hunter – insistă că ancheta lor va determina amploarea presupusei implicări a președintelui Biden în afacerile fiului său, inclusiv în perioada în care liderul democrat a fost vicepreședintele Americii în mandatul lui Barack Obama.
Afacerile controversate ale familiei Biden
Fiul liderului democrat a intrat in atenția republicanilor în toamna anului 2020, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale. La vremea respectivă, mai multe e-mailuri publicate de către New York Post, o publicație apropiată conservatorilor de peste ocean, păreau să indice că Biden jr. ar fi încasat bani de la o companie energetică ucraineană – condusă de un oligarh corupt – pentru a facilita accesul unor personaje controversate la tatăl său, care în acel moment era vicepreședintele Americii.
New York Post a precizat că a obținut documentele în mod legal după ce fiul fostului vicepreședinte democrat l-a abandonat la un atelier de reparații de computere din Delaware. Computerul a fost confiscat de FBI, iar o copie a conținutului acestuia – făcută de proprietarul magazinului – a fost dată ziarului de fostul primar al orașului New York, Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui de atunci, Donald Trump.
Mesajele electronice publicate de New York Post au prezentat o imagine cel puțin suspectă a modului în care familia Biden s-a îmbogățit în afaceri realizate în Europa de Est și China, inclusiv în Ucraina și România, pe vremea când Joe era vicepreședintele SUA și responsabil de interesele Americii în cele două regiuni. Mai mult, e-mailurile publicate de New York Post par să contrazică afirmațiile repetate făcute de Joe Biden că nu știa nimic despre afacerile din străinătate ale fiului său.