Robert Cazanciuc a participat la reuniunea Consiliului JAI
Ministrul Justiției, Robert Canzaciuc, a participat vineri la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
Cazanciuc a avut o serie de discuții bilaterale cu comisarul pentru Justiție, Vera Jourova, precum și cu miniștrii din Austria, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Italia, Marea Britanie și Ungaria, fiind abordate teme de cooperare în domeniul justiției.
În cadrul reuniunii, ”miniștrii au agreat textul propunerii de Directivă privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, urmând ca negocierile să fie continuate în trialog cu Parlamentul European. De asemenea, miniștrii și-au manifestat aprecierea față de avansarea negocierilor privind înființarea Parchetului European și şi-au exprimat acordul de principiu pe marginea articolelor din proiectul de Regulament care au făcut obiectul dezbaterii”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Miniștrii au mai fost de acord și cu consolidarea cooperării judiciare, ca o posibilă soluție la provocările specifice apărute în contextul crizei imigranților.