Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, acuzat că a folosit sclave sexuale. Ce pedeapsă riscă
Robert Kraft, directorul gigantului alimentar Kraft și patronul echipei de fotbal american New England Patriots, e acuzat că a plătit servicii de prostituție la un salon clandestin de masaj erotic din Florida. Polițiștii susțin că au și probe video în cazul său și a altor 25 de suspecți. Miliardarul neagă vehement acuzația.
Magnatul ar fi fost filmat în cadrul unei vaste operaţiuni împotriva prostituției și traficului de persoane, informează TMZ.
”Înregistrarea video pe care am obținut-o arată că acest act a avut loc. Pentru fiecare persoană de pe lista de suspecți, actul a avut loc și pentru fiecare există înregistrări video”, a declarat unul dintre anchetatori.
Spa-ul în cauză și alte nouă au fost închise. În acestea, zeci de femei erau ţinute în sclavie sexuală, acuză anchetatorii.
Kraft riscă o pedeapsă de până la doi ani închisoare, un an de control judiciar, plus o amendă penală de 1.000 de dolari. Ar mai putea, de exemplu, primi 100 de ore în serviciul comunității.
Robert Kraft este bun prieten cu preşedintele Trump, căruia i-a donat în campania electorală cel puţin un milion de dolari. El are o avere estimată de 6,6 miliarde de dolari.