Roman Abramovici dă în judecată Consiliul UE, după ce a fost inclus în lista sancțiunilor

Roman Abramovici dă în judecată Consiliul UE, după ce a fost inclus în lista sancțiunilor
Oligarhul rus Roman Abramovici / Foto: Hepta.ro

Roman Abramovici a intentat un proces la Curtea de Justiție a UE împotriva Consiliului Uniunii Europene, care a impus sancțiuni fostului proprietar al clubului Chelsea, ca parte a măsurilor care vizează Rusia și aliații apropiați ai președintelui Vladimir Putin.

În martie, UE l-a inclus pe oligarhul rus pe lista de persoane cărora li s-au înghețat activele și li s-au interzis călătoriile din cauza rolului lor în invazia rusă în Ucraina, potrivit The Associated Press.

Abramovici, forțat să vândă Chelsea

Oficialii Consiliului și ai instanței UE nu au putut comenta detaliile cazului în justiție atunci când au fost contactați.

Abramovici a fost forțat să vândă Chelsea după ce a fost sancționat de guvernul britanic, fiind acuzat că a permis „invazia brutală și barbară” a lui Putin în Ucraina.

Vânzarea clubului din Premier League pentru 2,5 miliarde de lire sterline (3,2 miliarde de dolari) – cel mai mare preț plătit vreodată pentru o echipă sportivă – a fost finalizată luni de un consorțiu condus de coproprietarul echipei Los Angeles Dodgers, Todd Boehly. Tranzacția a marcat sfârșitul mandatului de 19 ani al lui Abramovici.

Miliardarul, ajutat de Putin să-și mențină averea

Comisia Europeană a declarat că autoritățile portugheze au confirmat că vânzarea clubului Chelsea de către Abramovici — care deține și cetățenie portugheză — nu îi aduce beneficii lui sau unei entități asociate cu acesta și că veniturile vor fi folosite doar pentru activități umanitare în Ucraina.

„Acest lucru vine în urma unui angajament strâns între Comisia Europeană, Portugalia și Regatul Unit, menit să asigure că vânzarea este pe deplin în conformitate cu legislația UE privind sancțiunile”, a precizat Executivul comunitar, într-un mesaj pentru The Associated Press. „Punerea în aplicare și aplicarea eficientă a sancțiunilor UE reprezintă o prioritate pentru Comisie”, a mai transmis instituția de la Bruxelles.

Când l-a sancționat pe Abramovici în martie, UE a spus că „a avut acces privilegiat la președintele (rus) și a menținut relații foarte bune cu acesta. Această legătură cu liderul rus l-a ajutat să-și mențină averea considerabilă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe