Român, dat în urmărire după ce a furat un telefon de pe care a vorbit de 300.000 de euro
Poliţia din Dresda a dat în urmărire un cetăţean român în vârstă de 21 de ani, suspectat că a furat un telefon mobil care aparţinea unei comunităţi religioase locale. Factura de telefon primită de biserică a fost de peste 300 mii de euro.
Anchetatorii presupun că tânărul nu s-ar mai afla pe teritoriul Germaniei. Fapta s-a petrecut în luna martie a acestui an. Românul s-a dus la biserica din Dresda şi a rugat să fie ajutat cu bani de tren până la Frankfurt. Atunci a şi sustras telefonul mobil iar furtul a fost observat abia o lună mai târziu, când a venit factura la telefon.