România, în top trei țări vizate de e-mailuri frauduloase cu cereri de donații pentru criza din Gaza

Publicat: 19 10. 2023, 10:32
Sursa foto: Shutterstock

Războiul din Israel este exploatat de către hackeri care au lansat o amplă campanie de escrocherie prin presupuse mesaje umanitare trimise prin email.

Astfel, 27% % din spam ar fi ajuns în Rusia, urmată de Suedia (15%) și România (10%). Aceste informații sunt publicate de compania de securitate Bitdefender și au fost anunțate ca „infractorii cibernetici pot fi concentrați pe alte site-uri”, potrivit ANSA.

Campaniile fictive transmise prin e-mail care îndeamnă la sprijinirea refugiaților au început pe 13 octombrie și sunt concentrate pe ajutoare false destinate populațiilor afectate de conflict, spun experţii care recomandă ”prudență maximă în deschiderea e-mailurilor cu cereri de ajutor și în vizitarea site-urilor de caritate, deoarece în acest moment riscurile legate de pierderi financiare și activități frauduloase sunt foarte mari”.

Bitdefender estimează ”că acest tip de e-mailuri frauduloase vor fi livrate în mod regulat utilizatorilor din întreaga lume și că escrocii vor continua să își adapteze poveștile și cererile lor de donație în conformitate cu cele mai recente știri și actualizări despre conflict”.

Utilizatorii sunt îndemnați să verifice cu atenție toate comunicările legate de război, fie prin e-mail, telefon, text sau rețele sociale, și înainte de a efectua plăți să verifice mereu organizația respectivă. În special ”cererile de donații în criptomonede, transferuri bancare și carduri cadou reprezintă un semnal de pericol și, prin urmare, ar trebui să fie evitate mereu”, atenţionează experţii.