Ministerul rus al apărării a acuzat joi Ucraina că plănuiește o „provocare” la centrala nucleară Zaporojia pe 19 august, când acolo ar urma să efectueze o vizită secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează agenția rusă de presă RIA, potrivit Reuters.
Potrivit Moscovei, la centrala nucleară aflată sub ocupație rusă și în districtele din apropiere nu există armament greu rusesc.
Ucraina și Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele înregistrate în ultimele săptămâni la centrala Zaporojia, iar Kievul acuză Moscova că a desfășurat artilerie în interiorul și în jurul centralei.
Secretarul general al ONU a ajuns marți la Liov, în vestul Ucrainei, iar joi se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu cel turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru discuții despre acordul de luna trecută privind reluarea exportului de cereale, dar și despre „nevoia de o soluție politică pentru acest conflict”, a spus un purtător de cuvânt, citat de AFP, potrivit France24.
Va fi abordată și problema centralei nucleare Zaporojia, a precizat același purtător de cuvânt.
În obișnuitul său mesaj nocturn, Volodimir Zelenski a anunțat sosirea lui Guterres și a menționat că vor coopera „ca să obțină rezultatele necesare pentru Ucraina”.
Antonio Guterres va călători vineri la Odesa, unul dintre cele trei porturi din acordul pentru exportul de cereale. Mai apoi, oficialul va merge în Turcia pentru a vizita Centrul de coordonare comună, organismul însărcinat cu monitorizarea acordului.