Autoritățile ruse încep să blocheze aplicația de mesaje Telegram

Publicat: 16 04. 2018, 18:06

Furnizorii ruși de acces la internet au început luni să blocheze aplicația de mesaje Telegram.

Această măsură este o consecință a unei decizii a justiției ruse a cărei implementare a fost ordonată de arbitrul telecom Roskomnadzor.

„Roskomnadzor a primit decizia tribunalului din Taganski de a bloca pe teritoriul rus serviciile Telegram. Această informație a fost trimisă operatorilor luni, 16 aprilie”, a transmis Roskomnadzor.

Astfel, o serie de operatori au început luni după-amiază să blocheze Telegram în Rusia.

Vineri, un tribunal din Moscova a ordonat blocarea mesageriei Telegram în Rusia pentru că a refuzat să furnizeze serviciilor secrete (FSB) cheile de decriptare a mesajelor, scrie Hotnews.