Contestat tot mai puternic din stradă, regimul de la Moscova vrea să ancheteze ‘amestecul străin’ în protestele organizate de opoziție. Sunt vizați inclusiv diplomați și jurnaliști

Publicat: 20 08. 2019, 11:22
Foto: Hepta.ro

Parlamentul rus vrea să înființeze o comisie de anchetă legată ”amestecul străin” în politica internă a ţării, după ce regimul de la Moscova a început să fie tot mai contestat în stradă.

Rusia a avertizat deja SUA şi Germania, pe care le acuză că susţin recentele acţiuni ale opoziţiei – care protestează în fiecare weekend de la mijlocul lui iulie, în Moscova, faţă de o respingere a candidaţilor săi în alegerile locale de la 8 septembrie.

Este vorba despre una dintre cele mai puternice mişcări de protest de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în 2012.

În cadrul unei reuniuni extraordinare, luni, în vederea evocării unor presupuse ”amestecuri străine”, deputaţii ruşi au anunţat înfiinţarea unei comisii cu privire la acest subiect, a cărei activitate urmează să înceapă la sfârşitul lunii, informează news.ro citând AFP.

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a precizat că diplomați și jurnaliști străini suspectaţi de ”amestec” urmează să fie chemaţi în faţa acestei comisii pentru a da explicații.

Moscova a convocat la începutul lui august un diplomat american în Rusia, în semn de protest faţă de publicarea pe site-ul şi contul de Twitter al Ambasadei SUA a unui mesaj care prezenta traseul unei manifestaţii a opoziţiei.

Rusia a convocat și o diplomată germană, pentru a denunţa ceea ce consideră un ”apel direct la a manifesta” din partea postului de radioteleviziune Deutsche Welle (DW) pe reţele de socializare.

Mai mult, agenţia rusă de supraveghere a telecomunicaţiilor Roskomnadzor a solictat Google să interzică publicitatea acţiunilor opoziţiei pe platforma video YouTube.

Majoritatea manifestaţiilor – neautorizate – au fost dur reprimate de către poliţie, iar aproape toţi reprezentanţii opoziţiei au primit pedepse scurte cu închisoarea.