Rusia spune că a distrus un depozit cu rachete HIMARS / Kievul neagă informația

Publicat: 21 08. 2022, 16:15
Actualizat: 01 09. 2022, 12:10
Sistem american HIMARS în acțiune. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Lance Cpl. Brendan Mullin

Moscova susține că a distrus duminică un depozit de muniţie din regiunea Odesa, unde erau depozitate rachete pentru sistemele americane HIMARS, în urma unui atac cu rachete Kalibr de pe mare. Cu toate acestea, Kievul neagă informația și precizează că  rușii au lovit, un depozit de cereale, relatează Reuters.

Rușii susțin că au distrus muniție pentru sistemele HIMARS

Ministerul rus al apărării a mai spus că forțele sale au distrus două obuziere M777 în poziții de luptă în regiunea Herson și un depozit de combustibil din regiunea Zaporojie despre care a spus că depozitează peste 100 de tone de motorină.

Autoritățile de la Kiev spun că atacul rușilor și-a ratat țintele. Un purtător de cuvânt al administrației regionale din Odesa a declarat că două rachete au fost doborâte deasupra mării, dar că trei au lovit ținte agricole.

Nu au fost victime, a declarat purtătorul de cuvânt, Serhii Bratciuk, pe Telegram. Un expert în explozibili și anchetatori efectuau investigații la depozitul de cereale atins, a spus el.

Ucraina, înarmată cu sistemele HIMARS

Ucraina a primit la începutul lunii august încă un lot de patru sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) fabricate în SUA, a declarat ministrul ucrainean al Apărării.

Oleksii Reznikov a mulțumit pe Twitter pentru ajutorul acordat pentru întărirea armatei ucrainene.

„Ne-am dovedit a fi operatori inteligenți ai acestei arme. Sunetul tirului de HIMARS a devenit un hit de top  al acestei veri pe front!”, a afirmat Reznikov.