Rusia ar putea fi suspendată timp de 4 ani din sportul internațional: Ar putea rata găzduirea EURO 2020 și participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Rusia ar putea fi suspendată pentru o perioadă de patru ani din competițiile sportive internaționale, inclusiv de la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, pentru falsificarea datelor laboratorului de la Moscova transmise anchetatorilor agenţiei. Această măsură este recomandată de un comitet independent al Agenţiei Mondiale Antidoping, potrivit AFP preluată de Agepres.
Dacă această recomandare va fi acceptată de către Comitetul Executiv al AMA, care se va reuni pe 9 decembrie la Paris, Rusia nu va putea participa la următoarele ediţii ale Jocurilor olimpice de vară şi de iarnă, din 2020, respectiv 2022, şi nici la JO ale Tineretului sau Jocurile Paralimpice, a explicat AMA într-un comunicat.
Rusiei i-ar putea fi retrase, totodată, meciurile de la Campionatul European de fotbal ediţia 2020, pe care urmează să le găzduiască la Sankt Petersburg.
Autorităţile de la Moscova vor avea însă dreptul să conteste aceste posibile sancţiuni în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Într-un lung comunicat, AMA a descris sancţiunile dure care i-au fost recomandate de către comitetul său de revizuire a conformităţii (CRC).
Astfel, timp de patru ani, niciun oficial rus nu va fi autorizat în locaţiile marilor competiţii sportive, iar Rusia nu ar mai putea solicita atribuirea de evenimente sportive internaţionale, inclusiv JO.
Mai rău, dacă evenimentele i-au fost deja atribuite, organizatorul va trebui să le retragă şi „să le reatribuie altei ţări, cu excepţia cazului în are acest lucru este imposibil din punct de vedere legal sau practic”. Prin urmare, această măsură ar putea viza EURO 2020 şi oraşul Sankt Petersburg.