Rusia susține că eventuale discuții cu Ucraina au devenit „inutile” după decizia SUA și a „vasalilor săi” de a trimite tancuri
Decizia SUA și a aliaților săi din NATO de a trimite tancuri Ucrainei a făcut „inutilă” o eventuală angajare a Moscovei în discuții cu Kievul, susține adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Ryabkov, conform interviului publicat luni de agenția de presă RIA Novosti, transmite CNN.
Rusia susține că eventuale discuții cu Ucraina au devenit „inutile”
„În condițiile actuale, când Washingtonul a anunțat decizia de a furniza tancuri, iar vasalii săi, inclusiv Ottawa, se întrec care să furnizeze mai multe vehicule blindate, mai ales din cele vechi, Ucrainei și câte să furnizeze… este inutil să discutăm”, a declarat oficialul rus, acuzând SUA că folosește Ucraina ca „teren de testare” pentru armamentul său.
„Suntem dispuși să luăm în considerare orice inițiativă serioasă pentru a rezolva criza ucraineană, dar până acum nimeni nu le-a articulat în mod corespunzător”, susține Serghei Ryabkov.
Germania a anunțat săptămâna trecută că va trimite Ucrainei 14 tancuri Leopard 2 și va permite altor țări care dețin tancul, inclusiv Norvegiei, să trimită și ele.
La rândul lor, SUA și Marea Britanie vor livra Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, respectiv 14 tancuri Challenger.
În altă ordine de idei, Serghei Ryabkov susține că Rusia și SUA vor continua discuțiile despre schimburile de prizonieri, dar un subiect ultra-sensibil cum este acesta „iubește tăcerea”. Pe de altă parte, adjunctul ministrului rus de externe consideră că există puține opțiuni realiste pentru un schimb „toți pentru toți”.