Rusia susține că livrările de arme occidentale „pot prelungi suferința ucrainenilor”, dar „nu sunt capabile să perturbe realizarea obiectivelor” Moscovei
Livrările de arme occidentale pentru Ucraina „pot adăuga durere” și „pot prelungi suferința” pentru ucraineni, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit CNN.
Afirmația oficialului rus vine în contrast cu datele din teren, având în vedere că sprijinul militar occidental a jucat și joacă un rol crucial pentru apărarea ucraineană pe câmpul de luptă, acolo unde forța rusă de invazie a suferit mai multe înfrângeri importante, și a sporit șansele ucrainenilor de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială, cu conducerea de la Kiev continuând să formuleze solicitări pentru ajutor chiar și în prezent.
Rusia susține că livrările de arme occidentale „pot prelungi suferința ucrainenilor”
Comentând decizia Franței de a livra vehicule blindate pentru Ucraina, reprezentantul Președinției ruse a spus că nu are sens să fie rezumată discuția la ajutorul francez din moment ce „Europa colectivă, Statele Unite și NATO au pompat zeci de miliarde de dolari în Ucraina prin furnizarea de arme”.
„Livrările pot adăuga durere poporului ucrainean, le pot prelungi suferința. Însă ele nu pot schimba nimic fundamental (în Ucraina)”, susține Dmitri Peskov.
„Aceste provizii nu sunt capabile să perturbe realizarea obiectivelor operațiunii militare speciale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, folosind sintagma utilizată de Moscova pentru invazia în Ucraina.
Președintele american Joe Biden a anunțat săptămâna trecută că SUA va oferi Ucrainei vehicule de luptă Bradley, ca parte dintr-un nou pachet de asistență pentru țara ce se luptă de aproape 11 luni de zile să respingă invazia lansată de Moscova pe 24 februarie 2022.
Pachetul are o valoare de aproape 3 miliarde de dolari și este unul dintre cele mai mari printre cele pe care le-a trimis Pentagonul de la începutul războiului din Ucraina, venind într-un moment în care ucrainenii se pregătesc de lupte intense pe măsură ce se încălzește vremea.
La rândul său, Londra ia în calcul să livreze Ucrainei tancuri britanice Challenger 2, potrivit Sky News.