Rusia susține că Ucraina poartă "întreaga responsabilitate" pentru prăbuşirea avionului MH17

Publicat: 10 09. 2014, 12:52
Foto: theguardian.com

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a apreciat miercuri că Kievul poartă „întreaga responsabilitate” pentru prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în iulie, în estul Ucrainei.

Oficialul rus spune că vina îi aparține în totalitate întrucât catastrofa s-a produs pe teritoriul ei, relatează AFP.

„Catastrofa a avut loc în spaţiul aerian al Ucrainei, care poartă întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat”, a declarat ministrul, în cursul unei întrevederi la Moscova cu omologul său malaysian, Hishammuddin Hussein.

Avionul companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit la 17 iulie în estul Ucrainei, într-o zonă în care aveau loc confruntări violente între forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi. În urma tragediei au murit 298 de persoane.