Rușii care au ocupat Iziumul „furau” și „trăiau ca porcii”. Ucrainenii din orașul proaspăt eliberat spun că victoria ucraineană este „un balsam pentru suflet”: „Ne-am rugat la Dumnezeu”
Cele șase luni de ocupație rusă s-au încheiat pentru locuitorii din Izium, care sărbătoresc eliberarea și spun că recuperarea orașului ucrainean este „un balsam pentru suflet”, potrivit CNN, prima televiziune internațională care a trimis-o echipă în oraș după ce acesta a revenit sub controlul ucrainenilor.
Rușii care au ocupat Iziumul „furau” și „trăiau ca porcii”, spun ucrainenii din orașul eliberat
Cele șase luni de ocupație s-au încheiat, iar orașul trăiește o nouă realitate.
Iziumul a fost „eliberat”, așa cum s-a întâmplat cu aproape întreaga regiune Harkov, a spus o sursă militară ucraineană pentru CNN. Orașul reprezintă o pierdere strategică majoră pentru armata rusă, care îl folosea ca bază-cheie și rută de aprovizionare pentru forțele dislocate în estul Ucrainei, iar evenimentul arată viteza și anvergura contraofensivei ucrainene din nord-estul țării.
Ucraina, care efectuează în paralel o ofensivă și în sudul țării, a recuperat în total 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu, a spus luni președintele Volodimir Zelenski. De partea cealaltă, Rusia susține că retragerea trupelor sale din regiune a fost o decizie „tactică” pentru a fi concentrate resursele în Donbas.
La Izium se depun eforturi pentru ca orașul să redevină sigur. Ucrainenii îi caută pe cei câțiva ruși care încă se mai ascund și pe oricine a colaborat cu aceștia în perioada ocupației. Sunt probleme și din perspectiva transmiterii de informații, având în vedere că deocamdată nu există semnal – o tactică folosită de ruși în teritoriile ocupate.
Din ceea ce a observat CNN, locuitorii orașului răsuflă ușurați acum că orașul a revenit în mâinile ucrainenilor. Pe străzi este în mare parte liniște, iar rezidenții ies ocazional din locuințe pentru a saluta vehiculele CNN sau camioanele militare care trec, dar și pentru a strânge mâna oricărui soldat ucrainean cu care se întâlnesc.
Pe de altă parte, frica de ruși încă marchează orașul. Cei mulți dintre rezidenții pe care i-a abordat CNN erau prea speriați pentru a vorbi liber despre cele întâmplate în ultimele luni.
Un cuplu a fost de acord să dea declarații, dezvăluindu-și doar prenumele. Victoria ucraineană a fost un „balsam pentru suflet”, a spus Valeriy.
„Ne-am rugat la Dumnezeu să fim eliberați fără o luptă și fără (vărsare de, n.r.) sânge. Și așa s-a întâmplat”, a adăugat bărbatul.
Localnicii sunt nervoși pe ruși pentru modul în care s-au comportat.
„Unde nu erau oameni, (rușii, n.r.) furau totul. Trăiau ca porcii. Am intrat într-o locuință – iar porcii trăiau mai bine”, susține Valeriy.