Salman Rushdie deplânge moartea literaturii: “Practic nu mai există scriitori, în schimb avem staruri de film”
Este unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani și recent și-a lansat o autobiografie despre o perioadă controversată din viața sa. “Britanicul” Salman Rushdie, căci despre el este vorba, deplânge moartea literaturii, într-un interviu citat de Agerpres.
Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters.
“Am senzaţia că oamenii consideră că literatura este mai puţin importantă. Dacă ne gândim la America, de exemplu, există o generaţie mai vârstnică decât mine în rândurile căreia scriitori ca Susan Sontag, Norman Mailer sau Gore Vidal aveau un cuvânt semnificativ de spus în chestiunile la ordinea zilei. Acum practic nu mai există scriitori. În schimb avem staruri de film, aşa că dacă eşti George Clooney sau Angelina Jolie ai şi posibilitatea de a lua cuvântul în problemele publice, iar oamenii te vor asculta aşa cum îi ascultau mai demult pe Mailer şi Sontag. E o schimbare”, a declarat Salman Rushdie.
El a ținut să puncteze faptul că în statele cu regimuri autoritare, literatura este încă la putere: “În asemenea locuri, literatura continuă să fie importantă, aşa cum puteţi vedea prin măsurile luate împotriva unor scriitori”, a spus Salman Rushdie.