Șamanul QAnon de la Capitoliu și-a aflat sentința. Prima reacție a protestatarului american
Șamanul care a vandalizat Capitoliul, unul dintre liderii protestatarilor din ianuarie 2021, susținător extremist al lui Donald Trump, și-a aflat sentința, informează ABCnews.
Personajul vopsit pe față și cu capul acoperit cu blană și coarne, care a devenit celebru pe mapamond la începutul anului, a primit o condamnare de trei ani de închisoare pentru faptele din 6 ianuarie.
Procurorii i-au cerut judecătorului districtual american Royce Lamberth să impună o pedeapsă mai lungă, de 51 de luni lui Jacob Chansley. În septembrie, el și-a recunoscut faptele, pentru obstrucţionarea unei proceduri oficiale, când el şi mii de alţi oameni au luat cu asalt clădirea, pentru a încerca să împiedice Congresul să certifice alegerea democratului Joe Biden.
Un alt cetățean condamnat, care a pătruns în Capitoliu odată cu Șamanul Qanon este un fost specialist în arte marțiale mixte, care a primit o pedeapsă de 41 de luni de închisoare. Aceste două sentințe sunt cele mai dure, după ce au fost emise 675 de urmăriri penale.
Protestatarul QAnon, descoperit cu probleme grave de sănătate
Șamanul Qanon și-a recunoscut vina și s-a declarat dezamăgit că Trump nu l-a grațiat.
„Cea mai grea parte a acestui lucru este că ştiu că sunt de vină. Am crezut că voi primi 20 de ani de izolare. Această traumă mi-a făcut ceva… Am firele albe să-mi dovedească… Pe piept… Pe braţe… N-ar trebui să am păr alb”, a declarat protestatarul.
Cât timp a fost în detenție, Chansley a fost diagnosticat de oficialii închisorii cu schizofrenie tranzitorie, tulburare bipolară, depresie și anxietate.
4 persoane au murit pe 6 ianuarie, la Capitoliu, iar 140 de polițiști au fost răniți.