Șapte persoane au murit și mai multe au fost rănite după prăbușirea a două poduri feroviare, în Rusia
Un pod feroviar din regiunea Kursk, situată în sud-vestul Rusiei, s-a prăbușit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în momentul în care o locomotivă îl traversa. Accidentul s-a petrecut la scurt timp după ce un incident similar a avut loc în regiunea învecinată Briansk, soldându-se cu moartea a șapte mersoane și rănirea a alte 66 au fost rănite, conform autorităților ruse, informează agențiile de presă internaționale, citat de Agerpres.
Locomotiva a „căzut pe autostrada care trece pe sub pod” și „a luat foc”, a declarat pe Telegram guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Aleksandr Hinștein. Mecanicii locomotivei, al căror număr nu a fost precizat, au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate, după ce au fost răniți, a mai precizat el.
Trei persoane sunt în stare critică după accidentul din Briansk
În regiunea Briansk, învecinată cu Ucraina, o porțiune a podului pe care traversau trenurilor s-a prăbușit și a căzut peste o altă garnitură, care circula pe dedesubt. Incidentul s-a petrecut în seara de sâmbătă, în jurul orei 22.45 (19.44 GMT), a raportat agenția de știri rusă de stat TASS.
Căile Ferate din Moscova au justificat prăbușirea podului de cale ferată printr-o „interferență ilegală în operațiunea de transport”. De asemenea, a precizat și faptul că circulația celorlalte trenuri nu a fost perturbată.
Guvernatorul Briansk, Aleksandr Bogomaz, a spus că printre răniți se numără și copii, printre care unul se află în stare critică. În total, trei persoane au fost rănite grav și 44 au fost spitalizate, a scris el pe Telegram.
Autoritățile ruse nu au făcut în acest stadiu nicio legătură cu conflictul din Ucraina, deși Briansk se află la aproximativ 100 de kilometri de Ucraina. Țara vecină nu a comentat oficial incidentul.
Rusia, ținta sabotajelor pe căile ferate
În trecut au avut loc cazuri de sabotaje pe căile ferate rusești în zonele apropiate de Ucraina. La începutul lunii aprilie, justiția din regiunea Volgograd, din sud-vestul Rusiei, care deși nu se învecinează cu Ucraina, este la o distanță relativ mică de aceasta, a raportat condamnarea la 14 ani de închisoare a unui tânăr de 23 de ani, acuzat de incendierea unor infrastructuri feroviare. Acesta și-a recunoscut faptele, ce au fost descrise ca fiind pro-Ucraina.
În regiunea vecină Saratov, alți doi tineri, ambii de 24 de ani, au fost condamnați la pedeapsa cu închisoarea pentru 14, respectiv 12 ani, fiind acuzați într-un caz similar.
Cele mai multe dintre atacurile de acest tip sunt comise de tineri, uneori minori.