O celebră actriță a dezvăluit că a suferit două transplanturi de rinichi (FOTO)
Actrița Sarah Hyland, în vârstă de 28 de ani, a dezvăluit că a suferit două transplanturi de rinichi după ce organismul său a respins primul organ primit.
Aceasta suferă de displazie renală și a suferit primul transplant de rinichi când avea 21 de ani. Donatorul a fost tatăl său, dar organismul tinerei a refuzat organul și a fost nevoită să facă dializă până a fost supusă unui nou transplant.
Fratele său a fost al doilea donator. Din fericire, de această dată, lucrurile merg bine și corpul său a acceptat rinichiul.
„Toată viața mea m-am simțit ca o povară (…) Când un membru al familiei îți dă o a doua șansă la viață și eșuează, simți că e vina ta. Nu este, dar așa simți”, a dezvăluit Hyland.
Mai mult, actrița a mărturisit că, de multe ori, s-a gândit la sinucidere.
„De multă vreme, mă gândeam la sinucidere, pentru că nu am vrut să-l dezamăgesc pe fratele meu mai mic, așa cum am făcut-o cu tatăl meu”, a precizat actrița.
![]()